Ap. Efeseni 5, 8-19
Fraților, altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate.
Portalul comuniune.ro este un proiect dezvoltat și administrat de o echipă de voluntari creștini ortodocși.
Fraților, altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, autorul primei Evanghelii, care a propovăduit pe Hristos în Ierusalim, Macedonia, Asia şi Etiopia, unde a şi suferit.
Icoana Maicii Domnului „de pe Cruce” (Kupiatici) a fost descoperită în anul 1180 în apropierea satului Kupiatici, în ținutul Minskului. În timp ce se.
Samona și Gurie s-au nevoit în zilele împăratului Diocletian și a guvernatorului Antonie. Gurie se trăgea din satul Sargochitia, iar Samona din Ganad. Fiind pârâți că sfătuiesc pe oameni să nu jertfească la idoli, îndată i-au spânzurat și pe unul și pe altul de câte o mâna, îngreuindu-le picioarele cu pietre, și au stat spânzurați de la al treilea ceas, până la al șaselea. Apoi, coborându-i, i-au băgat într-o temniță întunecoasă, cu picioarele strânse în butuci, și au zăcut patru luni, chinuiți de foame și de sete, în legături. Apoi scoțându-i iarăși, au spânzurat pe Sfântul Samona de un picior și, deznodându-i-se genunchiul l-au spânzurat cu capul în jos, de la al doilea ceas, până la al cincilea. Iar pe Sfântul Gurie, lăsându-l mai mult mort decât viu, l-au scos a doua zi de i-au tăiat capul. Iar Aviv, diacon fiind cu rânduiala, a fost pârât în zilele.
Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamţ s-a născut în oraşul Poltava, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, în anul.
S-a născut în Betsaida Galileei, de unde erau și Sfinții Petru și Andrei. A fost chemat la apostolat chiar a doua zi după.
Născut în 1296 în sânul unei familii de neam ales şi deosebit de evlavioase, tânărul Grigorie a vieţuit de mic în palatele împărăteşti,.
Icoana Maicii Domnului din Ierusalim 12 octombrie, 13 noiembrie, 17 aprilie Icoana Maicii Domnului din Ierusalim este prăznuită pe 12 octombrie, 13 noiembrie și în sâmbăta a V-a din Postul Mare. Icoana Maicii.
Viața Sf. Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi Sf. Antuza, mama sa Acest mare dascăl şi luminător al lumii s-a născut în.
Avea multă putere în cuvinte, fiind eparh al Constantinopolului, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie, şi s-a căsătorit cu o femeie cinstită, care i-a.