Viața Sfântului Mucenic Varvar
S-a săvârșit prin sabie în Tracia alături de ostașii Vah, Calimah și Dionisie (+ 362).
Pe când urâtorul de Dumnezeu, împăratul Iulian Paravatul, avea război cu un popor ce se numea Franci, a trimis împotriva lor pe voievodul Vach, în a cărui armată era un ostaş viteaz cu numele Varvar, cu credinţa creştin, însă în ascuns. Gătindu-se armatele din amândouă părţile la război, francii aveau un luptător tare, asemenea cu Goliat, care, ieşind înaintea armatei grecilor, chema la luptă deosebită pe cineva să se lupte cu dânsul şi ocăra pe greci, deoarece nimeni din ostaşii lor nu îndrăznea să iasă împotriva lui. Acel viteaz era înfricoşat la vedere, mare şi puternic la trup.
Vach voievodul, ştiind vitejia fericitului Varvar, l-a chemat la sine şi l-a întrebat: „Oare vei putea să ieşi la luptă împotriva acelui mândru luptător, care se laudă în puterea sa?” Varvar, nădăjduind spre ajutorul Domnului său Iisus Hristos, în care credea, nu s-a lepădat, ci a ieşit întru întâmpinarea lui şi, întrarmându-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a dus. Îmbrăţişându-se cu vrăjmaşul, l-a biruit şi l-a ucis cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că i-a ajutat un înger al Domnului, care era pus lângă fericitul Varvar. Deci, s-au ruşinat francii şi s-au temut; iar grecii, căpătând îndrăzneală, au pornit asupra lor şi i-au biruit până în sfârşit.
Deci, pentru o vitejie ca aceea, fericitul Varvar avea mare cinste între ostaşii greci, fiind lăudat de împărat, care l-a şi cinstit cu dregătoria de comit. După acea slăvită biruinţă asupra vrăjmaşilor, voievodul Vach, aflându-se cu oastea sa în Tracia, a voit să aducă jertfă idolilor, dându-le mulţumire pentru acea biruinţă, pe care o socotea că i s-a dăruit, nu de la Hristos Dumnezeu, ci de la zeii săi cei deşerţi, chemând şi pe comitul Varvar la acele spurcate jertfe ca pe cel dintâi biruitor.
Sfântul Varvar s-a mărturisit că este creştin şi s-a lepădat de idoli. Deci, voievodul a înştiinţat de acestea pe împărat, care, aducând la sine pe ostaşul lui Hristos, îl silea ca să jerfească idolilor. Iar el, nesupunându-se, a poruncit ca să-l pună la munci şi să-i taie pântecele cu sabia, până ce i se vor vărsa măruntaiele pe pământ. Rugându-se sfântul, i s-a arătat îngerul, care, adunându-i cele dinlăuntru, le-a băgat iarăşi la locul lor în pântece, şi astfel a tămăduit pe mucenic, încât nu era nici o urmă de rană pe trup, izbăvindu-l de munci.
Văzând voievodul Vach o minune ca aceea, a crezut în Hristos împreună cu doi ostaşi, Calimah şi Dionisie, şi L-au mărturisit; iar pe spurcaţii zei i-au ocărât. Pentru aceea, cu porunca împăratului Iulian le-a tăiat capetele noilor mărturisitori ai numelui lui Hristos, Vach, Calimah şi Dionisie, şi s-au numărat cu ceata sfinţilor mucenici la cer.
Iar pe Sfântul Mucenic Varvar a poruncit păgânul împărat să-l pună la felurite cazne greu de închipuit, din care însă acesta ieșea viu și pe și mai mulți aducea la credință.
În sfârşit, muncitorul a poruncit să taie capul mucenicului, şi aşa Sfântul Mucenic Varvar şi-a sfârşit nevoinţa sa cea pătimătoare pentru Hristos, iar trupul lui cel cinstit, luându-l episcopul Filichie, l-a pus în cetatea Mutonia din Pelopones.
Tropar, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Varvar, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
sursa: basilica.ro