joi, 3 octombrie 2024
Saschiz, Mureș, România
Calendar Ortodox

Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei

Chirurg, profesor de geniu, dar, mai ales, om – Sfântul Luca al Crimeei

S-a născut în anul 1877, în orașul Kerci din Crimeea, din părinți dreptcredincioși, primind la botez numele de Valentin. De mic a primit o aleasă învățătură, apoi a studiat la Kiev, mai întâi la Academia de Arte Frumoase, apoi la Facultatea de Medicină.

Atât în vremea războiului ruso- japonez (1904-1905), cât și în timpul Primului Război Mon­dial (1914-1917), Sfântul s-a ofe­rit ca voluntar, îndeplinind misiunea de chirurg în mai multe spitale din Rusia.

În anul 1916, și-a susținut doctoratul, apoi s-a hotărât să-și publice experiențele medicale într-o carte numită Eseu despre chirur­gia infecțiilor septice, în care pre­zenta pentru prima dată infor­mații de mare importanță, care aveau să aducă salvarea multor vieți omenești.

În anul 1906 tânărul Valentin s-a căsătorit cu Ana, însă o boală incurabilă a pricinuit moartea timpurie a soției sale, astfel încât Sfântul a rămas singur cu cei patru copii ai lor.

După venirea la putere a stăpânirii atee în Rusia, în anul 1917, medicul Valentin, stabilit la Tașkent, nu a încetat a-și ma­nifesta public credința ortodo­xă. De aceea, ierarhul locului l-a chemat să slujească Bisericii, încredințat de faptul că aceasta este misiunea și calea ce îl așteaptă, doctorul Valentin a acceptat fără nicio reținere hiro­tonia în preot, în anul 1921.

În scurt timp, a primit și tunderea în monahism, luând numele de Luca. În anul 1923, la cererea credincioșilor, a fost hirotonit arhiepiscop de Tașkent.

La scurt timp a fost însă întemnițat, urmând un lung șir de 11 ani de pribegie și suferințe în închiso­rile comuniste. Fiind un chirurg vestit, episcopul Luca a primit aprobarea de a opera în spitalele din închisorile prin care a fost purtat.

Fiecare operație începea i și se termina cu o rugăciune către Maica Domnului, iar curățarea trupului cu iod, spre dezinfectare, Sfântul o făcea în semnul crucii. În anul 1946, reabilitat chiar de prigonitorii săi, datorită faimei sale în întreaga lume, Sfântul Luca a fost numit arhiepiscop de Simferopol și Crimeea.

Acolo a reînviat credința și viața duhovnicească. Predicile lui erau ascultate, pe lângă credincioșii de rând, de studenți, intelectuali și chiar de oameni având altă credință.

Sfântul nu s-a temut niciodată în cuvântările sale a condamna ateismul. La bătrânețe, Sfântul și-a pierdut cu totul vederea. Despre aceasta însă, el spunea: „Cel ce și-a închinat viața Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor”. Sfântul Luca al Crimeei a adormit în Domnul la data de 11 iunie 1961.

Fiind cinstit ca un nou doctor fără de arginți și făcător de minuni, Ierarhul și medicul Luca a fost canonizat în anul 1996. Sfintele lui moaște au fost așeza­te în Catedrala „Sfânta Treime” din Simferopol, unde săvârșesc tămăduiri minunate.

În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său și în calendarul Bisericii noastre, cu zi de pomenire la 11 iunie.

Tropar – Glasul 5

Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor.