Nu m-am gândit niciodată să îmi descriu o zi din viața mea în context teologic!
In sensul că nu m-am aplecat asupra unei zile din perspectiva scolastică! Nu știu dacă descrierea activității din timpul unei zile din viața mea devine definitorie sau măcar explicită în ceea ce privește atitudinea mea față de viață, în general, și față de oameni, în special. Am simțit să ajut încă de când am avut conștiința existenței mele! Nu cred că asta se datorează neapărat educației; simt că este un dar de la Dumnezeu! Probabil că acest sentiment, de a ajuta pe cei din jurul meu, m-a îndemnat să aleg medicina! îmi doream să îi fac bine pe cei care suferă, să le ofer posibilitatea de a se bucura că trăiesc! Dar în mod sigur îndreptarea mea către Teologie s-a datorat faptului că medicina nu era de ajuns! Aveam nevoie de mai mult, iar sufletul meu tânjea după asta! Mult timp am ignorat această chemare. Din neștiință. Nebăgare în seamă. Prea mult zgomot. Apoi a venit. Așa. Pe neașteptate. Iconomia Lucrării mi-a descoperit esența. Adevărul. Viața.
Ce mă mulțumește și ce mă nemulțumește în viața mea? Mă mulțumește faptul că l-am recăpătat pe Dumnezeu. Mă nemulțumește faptul că nu am suficient timp.Că nu știu sș-l organizez.Că uneori îl resfir printre degete.Că îmi scapă chiar atunci când sunt sigur că l-am prins. „….timpul este doar distanța de la chemarea lui Dumnezeu și până la raspunsul lui, al omului.”
Sunt zile în care parcă trăiesc viața altcuiva. Un film la care privesc și, din când în când, particip. Și atunci mă rog. Și îmi revin. Eu așa cred: viața este numai a ta doar în măsura în care nu Îl trăiești pe Dumnezeu. Altfel, nu. Viața este cunoașterea lui Dumnezeu.„Intru El era viața și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.”(Ioan 1, 4-5).
Viața pentru mine rămâne darul cel mai de preț. Minune a minunilor. O sumă de alegeri.Valoarea ei îmi este dată de meseria pe care mi-am ales-o. Inestimabilă. Inefabilă. Incomensurabilă. Valoarea……
Conștiința, gânduri, sentimente, voința, emoții, liniște lăuntrică, stăpânire de sine, lipsa patimilor….. („Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule.”)
Trupul nu mai poate fi decât exterior……. Fericitul Augustin: Și m-am îndreptat către mine însumi și mi-am zis: ,,tu cine ești?” Și am răspuns: ,,Omul”. Și iată trupul, iată și sufletul din mine, amândouă îmi sunt la îndemână, unul în afară și altul înlăuntrul meu. Care anume dintre acestea este cel în care ar trebui să-L caut eu pe Dumnezeul meu, Cel pe Care îl căutasem prin intermediul trupului, de la pământ la cer, adică până acolo am reușit să-mi trimit drept crainici razele ochilor mei? Or, poate este mai bun ceea ce se află înlăuntrul meu; deoarece lui îi aduceau vești toți crainicii trupești, ca unui stăpân și ca un judecător, despre răspunsurile cerului și ale pământului și ale tuturor celor care sunt în el și care zic: ,,nu suntem noi Dumnezeu, dar El este Cel Care ne-a făcut. Omul lăuntric le-a cunoscut pe acestea prin intermediul celui exterior. Iar eu, omul interior, le-am cunoscut eu, sufletul prin simțurile trupului meu. (…)
Dr. Ovidiu Butuc